Pages test

Sunday, December 1, 2013

Exemplul unei schimbări politice pozitive

ÎNCĂ UN OM INTEGRU CARE A DEMONSTRAT CĂ SE POATE.
CĂUTĂM ŞI ÎN ROMÂNIA ASTFEL DE OAMENI, CU SIGURANŢĂ EXISTĂ!

Un profesor de drept fără trecut politic cu un partid vechi de doar şase săptămâni a câştigat alegerile din Slovenia şi
a devenit noua speranţă a ţării

_____Miro Cerar, un profesor de drept în vârstă de 50 de ani şi fără experienţă în politică, a pornit în cursa electorală cu un partid înfiinţat în urmă cu doar şase săptămâni şi a devenit noua speranţă a Sloveniei câştigând alegerile generale şi publicul cu o imagine imaculată, de intelectual rupt de clasa politică infestată de corupţie şi cu mesaje contra birocraţiei şi privatizăriilor companiilor de importanţă strategică cerute de UE!
_____SMC (Partidul lui Miro Cerar) a fost creat de câţiva profesori universitari şi oameni de afaceri şi a câştigat 35% din voturi în alegerile de săptămâna trecută, în timp ce partidul conservator al lui Janez Jansa – premier până în martie 2013 şi aflat acum în închisoare pentru corupţie, a obţinut 20% din voturi, scrie Bloomberg. În aceste condiţii Cerar are postul de premier asigurat. Novicele într-ale politicii susţine liberalizarea economiei, privatizarea companiilor mici şi flexibilizarea pieţei forţei de muncă.

_____Cerar este un personaj popular pentru că este asociat de alegători cu tatăl său, un sportiv iubit devenit erou naţional în Slovenia comunistă. De asemenea, mama sa, Zdenka, a fost procuror, ministru al justiţiei şi vicepreşedinte al liberalilor-democraţi care au guvernat timp de mai mult de un deceniu până în 2004, când ţara a devenit prima republică ex-iugoslavă care a aderat la Uniunea Europeană. Sondajele realizate înainte de alegeri indicau recunoaşterea numelui de familie al profesorului de către alegători datorită reputaţiei familiei.
_____Rezultatul alegerilor va testa nervii investitorilor întrucât politicile lui Cerar, care va forma a patra coaliţie guvernamentală slovenă din ultimii şase ani, sunt ostile faţă de privatizarea unora din companiile emblematice pentru Slovenia, pe care UE o consideră ca fiind esenţială pentru stabilizarea economiei pe termen lung.

_____Cerar se opune privatiăzării furnizorului de telecomunicaţii Telekom Slovenia şi a aeroportului internaţional din Ljubljana, iar prin aceste măsuri alimentează temerile investitorilor că Slovenia regresează.
_____„Partidul nostru va avea ca scop în deplinirea de către Slovenia a obligaţiilor faţă de UE, dar prin propriile noastre modalităţi, într-un mod benefic pentru Slovenia“, a spus proaspătul premier, citat de agenţia Thomson Reuters.
_____El a sugerat că intenţionează să revizuiască programul de criză convenit sub conducerea guvernului precedent şi a adăugăt că noul său partid va stabili rapid care companii vor rămâne sub controlul statului şi care vor fi privatizate. Sursa: zf.ro

No comments:

Post a Comment