Pages test

Wednesday, April 25, 2012

Ce s-a uitat despre Hidrocentrale

Adevăruri cutremurătoare
Ce s-a uitat despre Hidrocentralele din România


_____Multă lume a uitat că hidrocentralele din România s-au făcut cu deţinuţi politici, cu elite condamnate, cu victime transformate în secrete. Mulţi oameni care au trăit experienţa acestor şantiere şi care mai trăiesc şi acum vorbesc despre acele locuri de muncă ca despre o şcoală de viaţă.
_____De exemplu, decizia construirii centralei de la Bicaz a fost luată odată cu aprobarea planului de electrificare a României, pe o perioadă de zece ani, între 1951-1961. La doar o lună după ce acest plan este asumat, se ia hotărârea politică de a construi centrala. Prin şantierele Bistriţei aveau să treacă mii de oameni, de la deţinuţi politic până la activişti politici. Astfel, la cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România îşi asumă o investiţie uriaşă, cu o valoare de 11 miliarde de dolari, ale cărei baze erau creionate încă din 1908, şi anume punerea în funcţiune a sistemului energetic Bicaz - Stejaru. Din cei 20.000 de oameni care au lucrat atunci la barajul înalt de 127 de metri sau la hidrocentrala de 210 MW au mai rămas doar câţiva care pot spune povestea celui mai mare şantier al vremii.
_____"La 18 ani am fost deportaţi 2.000 de constănţeni. Politica lui Dej (Gheorghe Gheorghiu Dej - n.red.) ne-a deportat. Eram crema negustorimii din Constanţa, comercianţi de parfumuri şi mătăsuri şi în vara lui 52 ne-a urcat în vagoane pe toţi, cu restricţie de bagaj de 10 kilograme şi am ajuns aici. Nici cel mai amărât om nu are 10 kilograme. Şi acest lucru nu ni-l făcea nişte străini. Eram români contra români. Am călătorit două zile şi două nopţi şi am ajuns la Bicaz. Aici am îmbătrânit", spune Constanţa Craiu, unul dintre miile de oameni care au ajuns la Bicaz. În 1952, avea doar 18 ani, păstrând şi acum ca şi atunci o pasiune: cântatul. _____"Ce s-a făcut aici nu s-a făcut cu cântec, ci cu muncă, dar ce-aş mai cânta un tangou acum. Mergeam în fiecare zi pe jos 10 kilometri ca să ajung la şantier. Ghetele mi se rupseseră şi mi le legasem cu sârmă. Dădeam toată ziua la ciur pentru nisip să-l folosească la construit. Erau fii de învăţători cu mine. Ei nu făceau armată. Erau consideraţi prea periculoşi pentru a ţine o armă în mână, aşa că-i trimiteau la muncă aici. Dar cântam. Ai noştri plângeau şi munceau, dar cântam. Am fost balsamul lor", spune Craiu, care după un an şi opt luni a fugit de pe şantier reuşind să-şi refacă viaţa.



_____Şcoala de viaţă

_____În ciuda condiţiilor foarte grele de muncă, cei mai mulţi dintre cei rămaşi în viaţă vorbesc despre anii petrecuţi la Bicaz ca despre ceva care a împărţit lumea în două: înainte şi după baraj. "Cea mai grea a fost munca din tunel şi de la baraj. Au murit mulţi oameni, nimeni nu ştie câţi. Se muncea cel mai mult cu forţă brută, cu roaba şi cu lopata", spune Cehan, care pe şantier şi-a întemeiat familia.
_____"În 52 am venit aici, la 18 ani. Direct de la şcoala am ajuns pe şantier şi am lucrat la macaraua funiculară. Erau 3 macarale, în trei schimburi, iar noi eram vreo 12 inşi. Căram beton şi material, iar de precizia noastră depindea viaţa a zeci de oameni care lucrau sub macaralele noastre. ",
_____"Aici a învăţat toată lumea. Parcă am visat, dar când vin aici şi mă uit la baraj ştiu că un sfert a fost turnat de mâinile acestea. Am realizat ceva", spune un om pentru care şantierul a devenit singura familie.

_____20.000 de strămutaţi

_____Lucrările de aici nu au avut însă impact numai asupra vieţii celor care au lucrat pe şantier, dar şi asupra traiului celor care a trebuit să fie strămutaţi. 20 de sate cu aproape 20.000 de mii de oameni au fost rase de pe faţa pământului pentru a se putea executa lucrările la ceea ce avea să devină cel mai mare baraj din ţară şi al patrulea ca dimensiune din Europa. Pentru că oamenii refuzau să plece, mitropolitul Moldovei a dat ordin să fie mutate mai întâi bisericile. Din cei aproape 20.000 de strămutaţi, 13.196 de oameni s-au aşezat pe versanţii din zonă. " 
_____Aşa au fost costruite hidrocentralele din România. Aşa s-au construit centralele de la portile de fier, retezat, bolboci, curtea de arges, vidraru şi aletele. Cu generaţii de sacrificiu, care s-au sacrificat la propriu. Cu o suferinţă enormă şi cumplită, a cărei unică justificarea poate şi trebuie să fie ca măcar noi să beneficiăm de ceea ce a fost creat printr-un asemenea travaliu.

No comments:

Post a Comment